Ridica-ti ochii la cer si esti pierdut


cropped-urban-sky-foto-David-Mark.jpg

 

 

Ridica-ti ochii la cer si esti pierdut omule de lut!

Ridica-ti ochii la cer and you are fucked.

Toate visele, toate scuzele, toate motivatiile tale preluate, ca din intamplare,  dintr-o reclama de 30 de secunde, se vor umple de viermi, vor putrezi si vor duhni ca un hoit.

Ridica-ti ochii la cer si toate poftele tale vor arata ca buba aluia de la gat, de pe pachetul de tigari.

Ridica-ti ochii la cer si vei putea plange fara sa suspini, fara sa strangi din maxilare. Vei plange cu lacrimi care vor curge lin ca ploaia pe parbrizul masinii ceruite.

Ridica-ti ochii la cer si vei vedea gandurile cum zboara prin aer ca puful plopilor, vei vedea cum misuna patimile ca gandacii pe asfaltul orasului, vei vedea cum se urca pe oameni – ei rad, ii gadila.

Ridica-ti ochii la cer si vei vedea, ca la o radiografie, sufletul oamenilor inchis intr-o  carcasa de oase, cum plange in hohote.

Ridica-ti ochii la cer si cand ii vei intoarce in oglinda ai sa te minunezi de cum ai ajuns sa arati si sa te porti – ca un clovn, cum ai ajuns sa plangi, sa iubesti, sa vorbesti – ca un clovn.

Ridica-ti ochii la cer si lumina va cadea pe fata ta desfigurata de nimicul pamantului, vei vedea ca machiajul   arata ca varul vechi pe o ruina.

Ridica-ti ochii la cer si ai sa simti ca norii miros a tamaie, ca luna e o candela aprinsa de rugaciunile de seara, ai sa simti cum put toate parfumurile sintetice.

Ridica-ti ochii la cer and you are so fucked – toate manetele, butoanele, touch-urile, click-urile, clack-urile, slide-urile, toate masinile, avioanele, tramvaiele, pietonii, toate benzile uzinelor, supermarketurilor, toate lifturile, toate,  se vor opri in loc, doar norii  vor rula usor pe ecranul imens al cerului oglindit in ochii unui prunc  in carucior.

Ridica-ti ochii la cer si se vor umple de lumina si ai sa vezi, ai sa intelegi ca secretul existentei este despre cum trebuie sa mori nu despre cum trebuie sa traiesti.

Ai grija,  daca vrei sa reusesti, daca vrei sa ai succes, daca vrei sa fii cineva, nu ridica ochii la cer, toti isi vor da seama  si vei fi pierdut. Nu vor mai putea sa  priveasca in ochii tai plini de lumina.