Spectrul distrugerii, ultima "armă" a Băncii Naţionale a României


     Când s-au epuizat toate argumentele care să-ţi justifice lipsa de acţiune într-un domeniu de interes social primordial, unde îţi proclami competenţa absolută, nu-ţi mai rămâne decât să treci la forţarea “soluţiilor” prin ameninţări.
Acesta este şi cazul BNR, instituţie care deţine monopolul emisiunii monetare şi supravegherii bancare din România, în ceea ce priveşte legea dării în plată a garanţiilor bancare pentru stingerea datoriilor.
Va fi jale în sistemul bancar dacă se adoptă legea, creditarea se va opri şi cei care au depozite bancare vor primi dobânda şi principalul în “cărămizi şi termopane”.
Şi legea a fost adoptată în Parlament, ultimul pas fiind, cel puţin teoretic, promulgarea sa de către preşedintele Iohannis.
Organizaţiile care reprezintă sistemul bancar, ARB (Asociaţia Română a Băncilor) şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), au utilizat toate mijloacele pentru blocarea proiectului de lege, dar parcă opoziţia lor a fost departe de virulenţa manifestată de Banca Naţională.
Reprezentanţii bancherilor au declarat că vor exista consecinţe negative ireversibile pentru sistemul bancar şi pentru creditare, după cum scriu publicaţiile financiare online.
 Îmi amintesc de vremurile în care bula imobiliară părea de neoprit. Atunci nimeni nu părea îngrijorat, nimeni nu avertiza cu privire la consecinţele negative ireversibile, iar BNR îşi exprima “îngrijorarea” de pe margine, de parcă nu ar fi avut la îndemână pârghiile prudenţiale necesare. 
 Va fi restricţionată creditarea şi va creşte avansul cerut pentru creditele ipotecare până la 50%? Foarte bine! De ce? Pentru că un avans de 50% pentru o garsonieră va reprezenta, probabil, o sumă în jurul a 5.000 sau 7.000 de euro, nicidecum 20.000 de euro, pe fondul ajustării preţurilor la adevărata putere de cumpărare a cetăţenilor. 
Conducătorul Direcţiei de Supraveghere din Cadrul BNR, Nicolae Cinteză, include de fiecare dată în discursul său un avertisment pentru deponenţi: banii lor sunt utilizaţi la acordarea creditelor, iar legea dării în plată le pune în pericol economiile.
Oare chiar nu au citit oficialii BNR documentul Băncii Angliei privind crearea banilor în economia modernă, unde se arată că băncile nu trebuie să aştepte formarea depozitelor înainte de acordarea creditelor, ci creditarea este procesul prin care sunt create depozitele, iar băncile private creează, în acest fel, bani noi? Cele două părţi ale documentului de la Banca Angliei se află în arhiva electronică a ziarului BURSA, fiind ataşate articolelor “Înţelegerea naturii banilor este mai presus de înţelegerea produselor financiare”, publicate şi în ediţiile tipărite din 28 aprilie 2014 şi 6 mai 2014.
Oare nu de aici trebuie să pornească educaţia financiară a românilor, care astfel ar realiza şi care este adevărata “valoare” a garantării depozitelor de către stat?
În cadrul Seminarului EU-COFILE de săptămâna trecută, organizat de BNR, Alpha Bank Romania şi ARB, un consilier BNR, Cristian Bichi, a prezentat “Rolul rezoluţiei bancare în asigurarea stabilităţii financiare”.
Rezoluţia bancară, proces reglementat la nivel european, care va intra în vigoare de la începutul anului viitor, reprezintă “reorganizarea unei bănci cu probleme care urmăreşte menţinerea stabilităţii financiare, continuitatea serviciilor bancare şi revitalizarea băncii”.
Finanţarea reorganizării se realizează prin intermediul schemelor de garantare a depozitelor sau prin fonduri de rezoluţie separate, după cum se mai arată în documentul prezentat.
Unul dintre obiectivele principale ale rezoluţiei îl reprezintă “evitarea distrugerii inutile de valoare şi încercarea de minimizare a costurilor”.
Dar care este natura “valorii” a cărei distrugere trebuie evitată? Nu este cumva aceea a “activelor” bancare susţinute de garanţii supraevaluate, cu mult peste adevărata putere de cumpărare a cetăţenilor? Nu a fost creşterea necontrolată a creditului principalul factor al exploziei preţurilor de pe piaţa imobiliară rezidenţială?
În aceste condiţii, nu este chiar necesară distrugerea “valorii” iluzorii create prin creditare, astfel încât să se treacă la reaşezarea bazelor economice fundamentale, care să permită dezvoltarea prin acumularea capitalului, creşterea productivităţii şi creşterea reală a salariilor?
Directiva europeană privind redresarea şi rezoluţia bancară (BRR) a fost transpusă cu întârziere în legislaţia naţională, prin legea adoptată de Camera Deputaţilor în 11 noiembrie 2015, care prevede că există două autorităţi naţionale de rezoluţie: BNR pentru instituţiile de credit şi ASF pentru firmele de investiţii.
După cum a precizat consilierul din Banca Naţională, la nivelul autorităţii monetare a statului trebuie stabilit un cadru organizatoric, astfel încât să existe un “zid chinezesc” între direcţia de supraveghere şi cea de rezoluţie.
Dar poate funcţiona “zidul chinezesc” în cazul în care se ajunge la rezoluţie? Nu trebuie să uităm că Direcţia Supraveghere din Banca Naţională inspectează anual toate băncile comerciale, pe lângă faptul că ştie, aproape în timp real, situaţia din sistemul bancar.
Dacă o bancă ajunge în situaţia de a fi “soluţionată”, nu înseamnă că supravegherea nu şi-a făcut datoria, iar conducerea BNR, aflată deasupra “zidului” dintre cele două direcţii, se găseşte în situaţia unui posibil conflict de interese?
Iar apoi, în timp ce băncile mici sunt lichidate dacă ajung aproape de faliment, iar cele mari sunt “salvate”, nu va conduce mecanismul de rezoluţie la consolidarea artificială a sistemului bancar, unde vor apărea instituţii financiare prea mari pentru a da faliment şi care vor ţine statul “ostatic” pentru totdeauna?
În plus, chiar dacă o bancă este “salvată” de la faliment, inclusiv prin bail-in-ul creditorilor şi deponenţilor, cum va funcţiona aceasta în viitor? Se va da o lege pentru a-i obliga pe deponenţi să-şi declare şi să-şi dovedească încrederea în bancă?
Paul Krugman, laureatul premiului Nobel pentru economie în 2008, a scris recent în New York Times că “bula imobiliară de la mijlocul anilor 2000 a fost cel mai evident lucru pe care l-am văzut vreodată, iar refuzul atâtor oameni de a-l accepta reprezintă ilustrarea dramatică a raţionamentului motivat în acţiune”.
Din păcate, bula imobiliară, atât în SUA, dar, poate, mai ales la noi, a avut influenţe extrem de negative asupra economiei, mai ales în ceea ce priveşte natura structurală a sistemului bancar.
“Suprastructura financiară construită deasupra bulei imobiliare a fost cu totul altceva, iar eu nu am avut nicio idee despre acest fenomen şi nu am văzut venirea crizei financiare”, mai scrie profesorul de la City University of New York.
Din turnul său de fildeş, profesorul Krugman îşi poate permite o “mea culpa”. O bancă naţională nu poate face aşa ceva, pentru că destinul unei întregi naţiuni poate fi schimbat fundamental, ca urmare a acestor greşeli. Şi nu poate să acuze Parlamentul de oportunism politic, chiar dacă acuzaţia este întemeiată, când, în “independenţa” sa, a urmat aceeaşi cale, inclusiv în toţi aceşti ani de criză.
Acum s-a deschis Cutia Pandorei şi va trebui să înfruntăm toate relele de aici, înainte să vină şi Speranţa.

sursa: bursa.ro