Cele mai mari economii emergente ale lumii vor crea instituţii alternative pentru FMI şi Banca Mondială, care ar fi părtinitoare cu europenii şi amerianii


BRICS!

Cele mai mari economii emergente ale lumii, Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, aşa numitele BRICS, vor crea două instituţii alternative la Banca Mondială şi la Fondul Monetar Internaţional (FMI), pe care le consideră prea părtinitoare în favoarea Europei şi a SUA, scrie EU Observer.

„Noua Bancă pentru Dezvoltare” va rivaliza cu Banca Mondială şi va fi lansată la un summit al ţărilorBRICS care va avea loc în oraşul brazilian Fortaleza săptămâna viitoare, detaliile fiind decise deja, cu excepţia oraşului unde îşi va avea sediul noua instituţie, a declarat ministrul rus de finanţe Anton Siluanov.

Cele două variante luate în considerare în prezent sunt Shanghai şi New Delhi, potrivit lui Siluanov. Rusia nu a făcut presiuni pentru a aduce sediul băncii la Moscova, dar va încerca să obţină funcţii de conducere, a spus el.

 

Fiecare dintre ţările membre BRICS va contribui cu 1,4 miliarde de euro la fondul băncii în următorii şapte ani, capitalul maxim fiind stabilit la 73 miliarde de euro. Banca va finanţa în principal proiecte de infrastructură.

Alte ţări care vor dori să se alăture proiectului vor putea face acest lucru după ce banca va lansa operaţiunile de creditare, potrivit ministrului.

Noua instituţie  va fi un rival mărunt pentru Banca Mondială, dar marchează desprinderea de un sistem financiar internaţional dominat de SUA şi de Europa.

Siluanov a confirmat de asemenea planurile pentru un proiect separat al BRICS, care ar fi o alternativă la FMI.

Acest proiect ar presupune o contribuţie comună a celor cinci ţări BRICS de aproximativ 73 miliarde de euro.

„Ne-am pus de acord că în condiţiile actuale de volatilitate a capitalului este important ca ţările noastre să aibă un scut protector, un aşa-numit „mini-FMI” –  o organizaţie financiară care ar putea răspunde rapid în cazul unor ieşiri de capital, oferind lichidităţi în valută forte, mai ales în dolari americani”, a  conchis Siluanov.

Sumele strânse vor deveni disponibile în 2015, fiecare din ţările BRICS având dreptul să retragă suma cu care a contribuit, cu excepţia Chinei (cel mai mare donator) şi Africa de Sud (cel mai mic), care vor avea dreptul să retragă jumătate din cât au contribuit, respectiv dublul sumei.

Ţările BRICS au devenit din ce în ce mai frustrate din cauza priorităţilor pe care le-a avut FMI-ul, mai ales în timpul crizei zonei euro, atunci când banii FMI-ului au fost alocaţi în mod disproporţionat în favoarea ţărilor din sudul Europei, care au avut nevoie de bailouturi.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.07.2014

sursa:zf.ro