Ordinea si dezordinea la noi si la occidentali


saptamana-alba-18447237

Daca ne-am dori sa vorbim  despre ordine si dezordine la noi si la occidentali, inca de la inceput demersul nostru  s-ar bloca din nevoia de a lamuri  intelesul termenilor pusi in discutie . Daca de exemplu pana pe la 1900 i-ai fi zis unui roman si unui occidental sa-si puna ordine in viata, romanul s-ar  fi dus undeva mai retras la umbra, ferit de altii, ar fi bagat un pai un gura si s-ar fi gandit ce se intampla cu viata lui, cu sufletul lui si apoi cel mai probabil s-ar fi dus  la spovedit sau ar fi incercat sa aiba o discutie sincera cu Dumnezeu. Occidentalul ar fi inceput numaidecat sa-si faca contabilitatea gospodariei, sa-si puna banii in ordine si sa faca curat in toata casa, fara sa se gandeasca niciun moment la ordinea si dezordinea sufleteasca. Iata ce diferenta!

Romanul si mai larg, orientalul, intelegea ordinea si dezordinea ca armonie sau lipsa de armonie spirituala, sufleteasca, si aceasta armonie era vazuta in stransa legatura cu  ordinea sau randuiala pusa de Dumnezeu ( fireste cel ortodox) in creatia Lui. Occidentalul, mai ales, dupa eliberarea de credinta crestina, credinta pe care o mutilase din dorinta de „libertate” luciferica, s- a aruncat in „cele de afara” pentru ca realitatea spirituala nu a dorit sa-i faca voia, nu a dorit sa se conformeze” indumnezeirii luciferice” la care el „ se inaltase”.

Subiectul este foarte larg si trebuie tratat mai ales istoric, dar pentru moment nu-mi propun decat sa schitez putin, sa fixez ideea pe hartie.  Deschizand un asemenea subiect, automat iti pui in cap o gramada de „ oameni de bun simt”, toti programati de catre  industria enorma de marketing occidentala sa urmeze visul occidental – raiul pe pamant ( poate ma repet dar, ne lovim iar de un concept luciferic).  Din fericire, dar si din pacate visul occidental a ajuns la sfarsit, ne-am trezit cu toti- din pacate pentru ca noi am urmat acest model occidental si nu i-am vazut falsitatea decat cand ne-am trezit dusi intr-o fundatura si  jefuiti  de tot ce aveam, din fericire pentru ca acest model occidental si-a aratat in  final roadele ( spini si maracini) si foarte multi s-au lamurit si foarte  putinii se vor mai ridica sa-i sara in aparare.

Trebuie sa intelegem ca Occidentul este in momentul asta smintitor, propovaduind un model care si-a aratat putreziciunea si  Occidentul, este primul care a gustat si a inteles acest lucru. El continua,  in pragul depresiei fiind sa faca pe psihologul, dezorientat si debusolat, el continua se ne arate drumul pe care trebuie sa apucam, uratit la interior, ne invata frumosul, imoral ne cearta ca nu suntem morali. Falimantat ne invata economie, necumpatat fiind ne invata chibzuiala. Este drumul sinucigasului mandru care mai are o singura placere sa mai traga si pe altii cu el in groapa si pe langa asta, este, bineinteles, vorba de business.

In concluzie vedem un Occident foarte organizat materialiceste, dar in pragul colapsului in ce priveste moralitatea, viata spirituala. Practic, dupa toate normele spirituale avem de-a face cu o  cultura barbara. Un Occident frumos la vedere, frumos trupeste dar  teribil de schilodit sufleteste. Vedem o cautare continua a progresului material   – un tel imposibil de atins intr-o lume finita, tocmai d-aia la romani progresul se raporta in general la  viata spirituala si se numea desavarsire, care culmina cu indumnezeirea. Modelul romanului era sfantul, iar in Occident este industriasul. Sfantul investea in nemurire iar industriasul de foarte multe ori vindea nemurirea pentru succesul in afaceri, pentru succesul lumesc. Avem si noi atatea exemple de afaceristi realizati si daca ne uitam cum au sfarsit… si mai avem recent  atate cazuri  de milionari care s-au sinucis;  si atunci  intelegem pasivitatea   romanului  in fata  bogatiilor pamantesti, pentru ca el invatase din experienta altora ca  bogatia nu aduce fericire si nici nu o poti controla. El vazuse atatia care si-au daruit intreaga viata celor materiale si apoi le-au pierdut si a inteles ca omului ii este dat sa-si imbogateasca sufletul si nu contul, ii este dat sa munceasca pentru strictul necesar si daca ii mai raman resurse sa se ocupe de cele sufletesti.

Este timpul sa ne lepadam de acest model care si-a aratat limitele, sa ramanem statornici traditiei. Va trece si acest uzurpator, cum au trecut si altii si au pierit. Trebuie doar sa recapatam credinta si simplitatea stramosilor nostri care pretuiau sufeltul mai mult decat trupul, bogatia si ordinea sufleteasca mai mult decat bogatia si ordinea materiala pe care le vedem la occidentali. Nu spun sa fim dezordonati in cele exterioare, ci sa intelegem ordinea fireasca, sustenabila, asa cum o gasim si in natura, ordinea vie, plina de complexitate si nu inclinatia patologica catre ordine si detalii,  care vrea sa controleze in mod dictatorial orice aspect al vietii. Sa cautam  frumosul natural si nu estetismul, senzationalul,   infantilismul si mercantilismul occidental.