Economia românească înregistrează de circa 18 luni o creştere puternică, dar fără impact asupra consumatorilor


afaceri-crestere-wwEconomia românească înregistrează de circa 18 luni o creștere puternică, însă acest salt economic nu a avut deocamdată impact asupra consumatorilor, relevă datele studiului GfK “Climatul de consum în Europa pentru al doilea trimestru al lui 2014″, dat joi publicității.

“Așteptările privind starea economiei se situează în prezent la—10,4 puncte. Este o creștere de circa 7 puncte, comparativ cu luna martie. Însă, în urmă cu un an, indicatorul se afla la un nivel similar, respectiv—16,1 puncte. Așteptările privind veniturile sunt și ele, cu toate că doar marginal, sub media pe termen lung de zero puncte, situându-se la—0,7 puncte. Ceea ce înseamnă că, în comparație cu luna martie, indicatorul a crescut cu 7,5 puncte. Cu un an în urmă, valoarea era de—5,3 puncte’, se precizează în studiul GfK.

În momentul de față, dorința de cumpărare a românilor se situează la—14 puncte, respectiv la același nivel ca și în luna martie. Comparativ cu iunie 2013, creșterea înregistrată este, de fapt, de 8,5 puncte. În mai, indicatorul se situa la—8,4 puncte, urcând deci la cea mai ridicată valoare avută din decembrie 2013.

Indexul climatului de consum pentru UE 28 a crescut ușor în trimestrul al doilea, situându-se în prezent la 9,1 puncte. Aceasta este cea mai ridicată valoare înregistrată din aprilie 2008, când indicatorul se situa la 11,9 puncte. Diverșii indicatori prezintă o tendință ascendentă în majoritatea țărilor. Grecii, mai ales, par să considere că ce a fost mai greu a trecut. Comparativ cu începutul anului, consumatorii polonezi și cehi adoptă și ei o atitudine cu mult mai optimistă în ceea ce privește viitorul.

Comisia Europeană va continua, conform GfK, să se concentreze intens asupra necesității continuării impunerii de măsuri de austeritate de către fiecare țară și asupra măsurii în care o creștere a împrumuturilor este justificată în vederea redresării economiilor naționale. Ajutorul pentru eurosceptici va începe să se reducă treptat numai dacă se poate găsi o soluție eficace și durabilă, care să readucă întreaga Europă pe calea creșterii.

Un alt factor continuu de incertitudine economică îl constituie crizele din Irak și Ucraina. Impactul crizei din Irak este deja evident în creșterea prețului țițeiului. În cazul în care criza va continua sau va afecta chiar volumul de țiței disponibil, prețul combustibilului va crește, ceea ce va avea imediat un efect de domino ca urmare a creșterii costurilor de transport pentru numeroase produse.

Criza din Ucraina este importantă pe plan psihologic, țara fiind relativ nesemnificativă pentru UE sub raport economic, menționează specialiștii GfK.

Economia globală continuă, însă, să se afle într-o stare fragilă. În condiții de insecuritate crescută, investitorii devin, în general, mai precauți, cer prime de risc mai mari sau amână, pentru moment, deciziile legate de investiții. În consecință, prețurile acțiunilor scad și, ca urmare a insecurității generale, consumatorii cumpără mai puțin. Odată ce această spirală este declanșată, rezultatele pot fi destul de dramatice’, spun analiștii de la GfK.

Rezultatele sondajului GfK “Climatul de consum în Europa” au la bază un sondaj al consumatorilor realizat, la solicitarea Comisiei Europene, în toate țările Uniunii Europene. Sunt sondate lunar aproximativ 40.000 de persoane din 28 de țări, reprezentând populația adultă din UE.

Indicatorii GfK ai “Climatului de consum în Europa” au la bază sondaje lunareconcentrate asupra atitudinii consumatorilor. Acestea abordează situația economică generală din diferite țări, și situația gospodăriilor individuale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

sursa: financiarul.ro