Caracteristica epocii moderne


images (10)Poate fiindca, dezvoltandu-si peste masura facultatile de actiune, occidentalii au ajuns sa-si piarda intelectualitatea si au inventat, drept consolare, teorii care pun actiunea mai presus de toate mergand pana acolo incat neaga –  de pilda „pragmatismul” – orice valoare exterioara acestei sfere.  ….

Impresia e confirmata de exagerarea cu care spiritul occidental modern isi urmeaza tendinta specifica, intrucat el nu se margineste sa proclame cu orice prilej superioritatea actiunii, ci ajunge sa  o transforme in preocupare exclusiva, negand cu desavarsire valoarea contemplatiei, a carei adevarata natura ori nu o intelege, ori o ignora.

… angajati  in actiune pana la negarea a tot ceea ce o depaseste, ei nu realizeaza ca actiunea insasi degenereaza, din pricina separarii ei de principiu, intr-o agitatie tot atat de sterila pe cat este de vana.

Aceasta este de fapt caracteristica epocii moderne: nevoia de agitatie continua, de schimbare neincetata, de viteza mereu accelerata, asemanatoare celei cu care se desfasoara evenimentele insele. E vorba de dispersia intr-o multiplicitate care nu mai pastreaza nici macar constiinta vreunui principiu superior, unificator; este, in viata curenta, ca si in conceptiile stiintifice, o analiza impinsa la extrem, o fragmentare la nesfarsit, o adevarata dezagregare a activitatii umane pe toate nivelurile in care se exercita; de aici, lipsa de aptitudine pentru sinteza, neputinta oricarei concentrari, atat de izbitoare in ochii orientalilor.

Acestea sunt, toate, consecintele firesti si inevitabile ale unei materializari din ce in ce mai accentuate, caci materia inseamna in primul rand multiplicitate si diviziune si de aceea, o spunem in trecat, tot ce porneste de aici genereaza doar conflicte si lupte de tot soiul, intre popoare ca si intre indivizi. Pe masura cufundarii in  materie, elementele de diviziune si de opozitie se accentueaza si se amplifica; invers, pe masura inaltarii catre spiritualitatea pura, se tinde tot mai mult spre unitate, care poate fi deplin realizata numai prin constiinta principiilor universale.

Cel mai straniu e ca miscarea si schimbarea au ajuns sa fie cultivate ca scopuri in sine si nu in vederea unei finalitati exterioare lor – urmare directa a absorbtiei tuturor facultatilor umane in interesul fata de actiunea exterioara, al carei caracter tocmai il semnalam. E vorba aici tot de dispersie, dar sub un alt aspect si intr-un stadiu mult mai avansat: am putea-o  numi tendinta catre instantaneitate, a carei limita este o stare de dezechilibru total; o data atins, acest dezechilibru ar coincide cu disolutia finala a lumii.

Rene Guenon – Criza lumii moderne. 1931