Incepe construirea celui de-AL TREILEA TEMPLU DIN IERUSALIM?


ISRAEL-PALESTINIAN-JERUSALEM-CONFLICT

Mediafax.ro: Noi TENSIUNI la Ierusalim – Abbas: Decizia Israelului de a închide Esplanada Moscheilor e “o declaraţie de RĂZBOI”. Netanyahu a ordonat mobilizarea unor trupe de poliţie suplimentare

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a calificat, joi, drept “declaraţie de război” decizia Israelului de a închide Esplanada Moscheilor şi recentele acţiuni ale israelienilor în Ierusalimul de Est, a declarat purtătorul său de cuvânt, Nabil Abu Rudeina. Ulterior, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că a ordonat mobilizarea unor trupe de poliţie suplimentare “semnificative” la Ierusalim.

 

Israelul a decis joi seară să permită din nou accesul în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim, menţinând însă interdicţia pentru bărbaţii care au mai puţin de 50 de ani, relatează AFP.

Decizia are efect imediat, intervenind exact înaintea rugăciunii comunemusulmane de vineri, a declarat Luba Samri, purtătorul de cuvânt alpoliţiei israeliene.

 

Statele Unite au cerut joi ca toţi credincioşii musulmani să aibă acces la Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim, îndemnând toate părţile să aibă o atitudine de reţinere.

“Moscheea Al-Aqsa trebuie redeschisă tuturor credincioşilor musulmani”, a declarat Jennifer Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Psaki a denunţat tentativa de asasinare a liderului naţionalist israelian Yehuda Glick, care are şi cetăţenie israeliană. Bărbatul care l-a împuşcat pe Yehuda Glick a fost neutralizat de poliţie, iar, pe fondul tensiunilor, autorităţile israeliene au oprit accesul în zona Esplanadei Moscheilor.

UPDATE 17:20 – Netanyahu a ordonat mobilizarea la Ierusalim a unor trupe de poliţie suplimentare “semnificative”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat joi că a ordonat mobilizarea unor trupe de poliţie suplimentare “semnificative” şi l-a acuzat pe preşedintele palestinian Mahmoud Abbas că incită la tulburări în Ierusalim, relatează AFP.

“Am dat ordin să se mobilizeze trupe suplimentare semnificative şi mijloace materiale suplimentare, pentru a asigura securitatea Israelului”, a afirmat el, citat într-un comunicat.

“Ne confruntăm cu un val de incitare din partea unor elemente islamiste radicale şi din partea preşedintelui Autorităţii Palestiniene (AP) Abu Mazen (Mahmoud Abbas), care a spus că trebuie ca evreii să fie împiedicaţi prin toate mijloacele să urce pe Muntele Templului”, numele dat de către evrei Esplanadei Moscheilor, situată în partea veche a Ierusalimului, a adăugat premierul.

El a dat asigurări, din nou, că nu intenţionează să schimbe regulile care-i autorizează pe evrei să se ducă la Esplanada Moscheilor, dar care le interzic să se roage acolo. El şi-a exprimat refuzul de a schimba legea, aşa cum cer militanţi naţionalişti religioşi ca Yehuda Glick, vizat miercuri seara de o tentativă de asasnat, al cărei presupus autor palestinian a fost ucis de către poliţişti israelieni.

Netanyahu i-a îndemnat pe activiştii naţionalişti evrei să nu treacă la represalii împotriva palestinienilor. “Niciuna dintre părţi nu trebuie să-şi facă dreptate singură”, a spus el.

Însă Netanyahu a felicitat serviciul pentru securitate internă Shin Beth şi poliţia pentru că l-au eliminat pe palestinianul care l-ar fi rănit grav miercuri seara, prin împuşcare, pe Glick.

Abbas: Decizia Israelului de a închide Esplanada Moscheilor reprezintă “o declaraţie de război”

“Continuarea agresiunilor şi escaladarea periculoasă din partea israelienilor reprezintă o declaraţie de război faţă de poporul palestinian, locurile sfinte şi naţiunea arabă şi musulmană”, a declarat preşedintele Mahmoud Abbas, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Preşedintele Abbas a făcut apel la o “reacţie imediată” din partea comunităţii internaţionale, pentru stoparea acţiunilor israeliene.

“Considerăm Guvernul israelian responsabil pentru escaladarea tensiunilor, care s-au amplificat odată cu închiderea Esplanadei Moscheilor. Decizia reprezintă un act periculos şi o provocare flagrantă, o sursă de tensiuni şi instabilitate”, a subliniat Mahmoud Abbas.

Poliţiştii israelieni au ucis joi dimineaţă la Ierusalim un palestinian suspectat că a împuşcat un lider ultranaţionalist evreu, într-o nouă escaladare a tensiunilor în Oraşul Sfânt, relatează AFP.

Pe fondul tensiunilor, autorităţile israeliene au decis să închidă Esplanada Moscheilor, iar poliţia a fost plasată în stare de alertă pe întreg teritoriul Israelului. Confruntări între poliţiştii israelieni şi tineri palestinieni aveau loc joi dimineaţă în cartierele Abu Tor şi Silwan, scena tensiunilor declanşate de o săptămână în apropiere de Oraşul Vechi al Ierusalimului şi Esplanada Moscheilor.

 

Confruntări între palestinieni şi poliţiştii israelieni au avut loc în apropiere de locul în care forţele de ordine l-au ucis joi dimineaţă pe Muataz Hijazi, palestinianul suspectat că l-a împuşcat miercuri seară pe liderul extremei-drepte Yehuda Glick, care a fost grav rănit.

“Palestinianul care era principalul suspect pentru atacul de miercuri seară a fost eliminat la locuinţa sa din cartierul Abu Tor din Ierusalim, de o unitate a forţelor speciale ale poliţiei în urma unui schimb de focuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld. Potrivit postului de radio public israelian, palestinianul a executat o pedeapsă de zece de închisoare în Israel, “pentru activităţi teroriste”.

Tensiunile intervin în condiţiile în care Yehuda Glick, lider al extremei-drepte israeliene, a fost împuşcat de o persoană circulând pe motocicletă în momentul în care pleca de la o dezbatere organizată de Centrul Menahem Begin. Yehuda Glick, rabin şi lider al extremei-drepte israeliene, a militat de mai mulţi ani pentru ca evreii să obţină permisiunea de a se ruga pe Esplanada Moscheilor. El a fost expulzat în mai multe rânduri de pe Esplanadă de poliţiştii israelieni.

 

Esplanada Moscheilor este revendicată atât de musulmani, care o numesc Nobilul Sanctuar (Haram al-Sharif), cât şi de evrei, fiind cel mai sfânt loc al mozaismului – Muntele Templului, o referire la zidul rămas din al doilea Templu iudaic, distrus de romani în anul 70 d.Hr. Evreii au dreptul de a merge pe Esplanadă la anumite ore şi sub strictă supraveghere, dar n-au dreptul să se roage acolo.

Tensiunile s-au amplificat începând din 22 octombrie, după ce un tânăr palestinian din cartierul Silwan a intrat cu maşina într-un grup de persoane într-o staţie de tramvai din Ierusalim, incident care s-a soldat cu moartea unui un copil de trei luni şi a unei femei din Ecuador. Autorităţile israeliene au calificat incidentul drept un atac terorist.

 

Epochtimes-romania.com: Israelul închide moscheea al-Aqsa din Ierusalim după asasinarea unui rabin

 

În estul Ierusalimului au izbucnit ciocniri violente între forţele de securitate israeliene şi tineri palestinieni, la o zi după ce un bărbat înarmat aflat pe o motocicletă a împuşcat şi a rănit grav un rabin de extremă dreapta.

Israelul a anunţat închiderea moscheei al-Aqsa ca urmare a incidentelor de miercuri dinYehuda Glick.

Nici credincioşii evrei sau musulmani nu au fost lăsaţi să viziteze locaşul, care a rămas închis “până la noi ordine”, conform declaraţiei ministrului israelian al securităţii publice.

Joi, poliţia israeliană l-a împuşcat mortal pe Mutaz Hijazi, un palestinian care, conform poliţiei, a tras focuri de armă asupra rabinului de origine americană cunoscut pentru promovarea dreptului la rugăciune al evreilor în moscheea al-Aqsa.

Surse au informat Al Jazeera că Hijazi, în vârstă de 32 de ani, a fost ucis în cartierul al-Thori din Ierusalimul de Est.

El a petrecut mai mult de 11 ani într-o închisoare israeliană – cea mai mare parte în regim de izolare, până la eliberarea sa în 2012, conform Societăţii Palestiniene a Prizonierilor.

Acţiunile desfăşurate ameninţă cu escaladarea conflictului în Ierusalim, datorită ciocnirilor din ultimul timp dintre protestatarii palestinieni şi poliţia israeliană.

Ultimul conflict armat a avut loc în afara unei conferinţe ce promova accesul evreilor la situl sfânt localizat pe un deal, în oraşul vechi al Ierusalimului.

Moscheea al-Aqsa este al 3-lea sit sfânt al Islamului, dar este recunoscută ca fiind cel mai sacru loc pentru evrei care îl numesc Templul Muntelui. Deşi non-musulmanilor li se permite să intre în sit, evreii nu sunt primiţi să se roage acolo.

 

israel-shabbat-shalom.blogspot.ro : AL TREILEA TEMPLU DE LA IERUSALIM

 

PENTRU PRIMA DATA, la sfârșit de aproape 2000 de ani, se pregătesc ofertele pentru construirea Noului Templu de la Ierusalim.

După aproape 2000 de ani de la distrugerea celui de-al Doilea Templu, mai multe organizații evreiești, conduse de “Institutul Templului” au realizat un “test” oficial pentru pregătirea de reinstalare al “jertfei necurmate perpetuu”, așa cum este scris in cartea Levitic.

Pentru prima data la sfarsit de aproape 2000 de ani… Aceasta este prima data cand un astfel de eveniment are loc după anul 70 d.Hr. , anul in care Templul a fost distrus de invadatorii romani.

A fost instituita, pentru prima dată în decursul de 2000 de ani, o școală de formare a Chehatiților – evreii care fac parte din seminția preoțească a lui Israel – unde sunt studiate toate implicațiile legate de administrarea serviciului in Templu.

Săptămâna trecută, un grup de Chehatiți s-au reunit la Ierusalim pentru a invata cum sa poarte hainele speciale, create de Institutul Templului in urmă cu câțiva ani, în conformitate cu cerințele biblice și modul de a efectua “sacrificiul perpetuu”, așa cum preotul din Levitic efectua cu mulți ani în urmă …

AL TREILEA TEMPLU
Institutul Templului a făcut numeroase pregătiri pentru reconstruirea celui de-al Treilea Templu de pe Muntele Moria, în Ierusalim, în ciuda opoziției constante a poliției israeliene, care se teme de reacțiile violente a musulmanilor, care domină piata Templului, ocupata în prezent de Moscheea Al Aqsa și Domul Stâncii.

Cu toate acestea, grupul a continuat pregătirile și a început deja construirea bazelor pentru altar, finalizand deja fabricarea lămpilor, a bazinului, a coroanei de aur, și de asemenea, a inițiat proiectele pentru o cameră special rezervata pentru Sinedriu în locul Templului.

Chehatiți au fost activi în pregătirea reconstruirii celui de-al Treilea Templu. In 2007, după mai mult de 1900 de ani, au ​​recitat deja prima binecuvântare preoțească pe Muntele Templului .Shalom !!!


 

 

Iata ce spunea cuviosul Serafim Rose:

Urmează acum semnul urâciunii pustiirii si toate cele legate de Templul din Ierusalim. Pentru prima dată în istorie, acesta a devenit o posibilitate reală. Reconstruirea Templului a fost încercată o singură dată în secolul IV. Cunoaşterea acestui aspect este un foarte bun exemplu al modului cum ne poate lumina lectura istoriei Bisericii. În secolul IV avem mai multe izvoare care o menţionează: Sf. Chiril o menţionează, precum si alţi istorici ai timpului. Iulian Apostatul, ca unul care si-a făcut o pasiune din a răsturna Creştinismul, a hotărât ca, deoarece Hristos a profeţit ca nu va rămâne piatră pe piatră din Templu, dacă el ar reconstrui Templul, ar dovedi ca Hristos este un impostor si, astfel, păgânismul ar fi revigorat. Astfel ca a purces cu tot dinadinsul la invitarea iudeilor înapoi în Ierusalim, care au început reconstruirea Templului cu binecuvântarea lui Iulian Apostatul. Ei construiau câte puţin în timpul zilei, iar doua zi dimineaţa, când veneau din nou, toate pietrele erau la pământ. Au încercat din nou, iar din pământ au început sa iasă mingi de foc. Toţi istoricii s-au pus de acord în privinţa acestui episod. Numai istoricii raţionalişti moderni, văzând ca nu se pot nega cu nici un chip textele si ca ceva tot s-a întâmplat, au început sa afirme lucruri de genul: „Trebuie sa fi dat de petrol,” sau „de vreun canal/pungă de gaze.” Era limpede ca a fost o minune a lui Dumnezeu care se împotrivea construiri templului, deoarece nu era timpul – Templul urma sa fie construit numai la sfârşitul lumii. Oricum, încercările lor au eşuat, ei renunţând în final la lucrare. Din cele câteva pietre care au rămas, nici una n-a rămas pe cealaltă. Astfel ca proorocia sa împlinit în vremea lui Iulian Apostatul.

Dar acum, începând cu 1967, locul pe care a fost aşezat Templul este în mâinile evreilor. De aceea, pentru prima dată devine foarte posibil ca Templul sa fie construit. Singurul lucru care sta în calea evreilor este marea moschee a musulmanilor de acolo. Dacă aceasta va fi distrusă, este foarte probabil ca după aceasta va urma un război.

Numai începând cu anul 1948 a putut exista un stat separat al evreilor în Ţara Sfânta. Venirea lui Antihrist se va datora evreilor necredincioşi. El se va apropia întâi de iudei, apoi de întreaga lume prin evrei; iar rămăşiţa credincioasă a evreilor se va converti la sfârşit la Creştinism numai după ce vor avea loc toate acestea.

Astfel ca acest semn al Templului este unul foarte mare/de proporţii. Când vedem ca Templul este pe cale de a fi construit, atunci vom şti ca timpul este aproape, fiindcă acesta este hotărât a fi chiar unul dintre semnele sfârşitului. Desigur ca până acum nu s-a construit nimic, dar circulă tot felul de zvonuri conform cărora s-au făcut unele planuri ca se adună pietrele etc. Este clar ca evreii se gândesc la el. (sursa: cuvseraphimrose.wordpress.com )