Craciunul lui X


merry-xmas1-e1290689780809Milioane de mos craciuni si Hristos nicaieri.

Milioane de craciunite si nicio Maica a Domnului.

Mai rar magi, peste tot braduti, braduti, jingle bells, o brad frumos, lumini peste tot, mosi alpinisti si craciunite exibitioniste, tot felul de spiridusi. Peste tot Xmas, Xmas.  De undeva din departare stins, dintr-o margine de mahala, de ruralitate medievala, se aude totusi vioi : „astazi S-a nascut Hristos”.

Craciunul se apropie si langa putinele mese ale putinilor crestini care mai traiesc Craciunul ca bucurie a nasterii Domnului, se aseaza mese mari imparatesti, palate imense cu urbanism de constructie usoara, hale tapetate cu bannere in culori tipatoare, targuri si magazine, care de reportaj, televiziuni, multinationale cu prime de final de an. Toti se dau aproape de caldura  ce-o emana micile grupuri de crestini ortodocsi ce asteapta Nasterea Lui Hristos asa cum se cuvine: cu post  si cu cercetare sufleteasca. Cum altfel? Cand Dumnezeu primeste sa traiasca printre noi, ca noi, cui ii mai arde de mancare in emotia acestei minunate asteptari? Se cade ca toata bucuria sa fie pastrata pentru momentul mult asteptat. Si cum sa nu te spovedesti, sa nu-ti cercetezi sufletul cand Dumnezeu vine sa ne mantuiasca?

Vrand-nevrand lumea intreaga se bucura de Nasterea Domnului, desi nu toti stiu pentru ce se bucura, bucuria crestinilor este molipsitoare si multimile de necredinciosi vin si se apropie de aceasta caldura. Sa-mi fie iertat,  dar  acestia imi par a fi niste boschetari, saraci  duhovniceste, lipiti pamantului, care se uita prin vitrina la mesele pline de bunataturi duhovnicesti si nu indraznesc sa guste pentru ca n-au cu ce. Multi arata mai degraba ca niste rude nerecunoscatoare care vin la mostenire, stau la masa dar nu se pot opri din a bombani si critica legitimitatea si corectitudinea noului nascut.  Toti vor sa petreaca, sa se bucure, dar nu vor sa-l vada pe Hristos. Oameni care n-au tinut post vor sa simta bucuria Ajunului, oameni care nu si-au primenit sufletul prin impartasanie vor sa se simta mai curati, mai buni, mai fericiti, doar pentru ca decorul anunta o sarbatoare. Dar decorul nu este de-ajuns. Trebuie sa fie si  Hristos in mijloc, Dumnezeul plin de smerenie care a venit sa ne invete, sa ne roage sa purtam jugul sau.

O, acesti caldicei dezmosteniti, care nu au radacina si,  vorba taranului,  nu stiu ai cui sunt,  copiii din flori ai istoriei care n-au patrie si biserica, care sarbatoresc nasterea X-ulescului,  vor sa fie fericiti, dar vai,  cat de tristi sunt cand vad ca nadajduita lor fericire din apropierea sarbatorii se transforma intr-o tristete profunda. Toti se simt singuri. Echilibristica lor contabila intre certitudine si incertitudine ii seaca de orice posibilitate de a patrunde misterul bucuriei Craciunului. Refuzati de la taina, incep sa o nege, sa lupte impotriva-i. Durerea devine acuta.

Nu-i usor sa lovesti cu piciorul in tepusa!

Se-ndeparteaza aruncandu-se in materie, sarbatoresc venirea mosului, bradul, renii, mesele imbelsugate si cadourile frumos impachetate, bucurandu-se de belsug, aud tocmai cand le era mai bine: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”

Toti privesc inca o data, dincolo de vitrina, si vad bucurie simpla, adevarata, inefabila pe fetele celor neluati in seama. O fericire plina de paradox, smintitoare a robilor de sub jug.