Dihania tehnologiei ne umbreste viitorul


Era  ora 8 dimineata si noua grade sub zero. Trecusem de greul revenirii din vacanta cu cei doi nazdravani ai mei  si ma intorceam chircit de frig   spre casa.  Mergeam atent, cu pasi marunti de pinguin,   pe zapada topita si reinghetata peste noapte. Lasasem in urma gradinita la vreo 300  de m si doar ce trecusem de intrarea in scoala  cand, la primul colt al strazii ce marginea scoala, m-am intersectat cu doi parinti,   fiecare de mana cu cate un copil, fiecare copil in mana cu cate un smartphone cu ecranul ala mare, de-ti dai seama imediat ca a costat o avere. Imaginea nu-i era noua ochiului dar la -9 grade, cand abia te induri sa scoti o mana din buzunar,  copiii aia se jucau un  joc pe telefon! La 8 dimineata, la -9 grade in timp ce mergeau tinuti de mana de parinti! Am fost atat de uluit, poate si pentru ca erau doi din doi -procentaj 100% – incat m-am uitat, in timp ce treceau pe langa mine, insistent la ei si am vazut, pe unul dintre ecrane,  un ATV care sarea niste damburi de pamant. Nu stiu sigur, dar cred ca avea si sonor si destul de tare;  si inca ceva nu-mi mai amintesc  sigur – daca aveau manusi in maini, senzatia mea era ca aveau  sau poate erau manecile gecilor.

Am mai facut cativa pasi si m-am intors sa ma uit dupa ei si abia cand am realizat ca nu intrau pe poarta scolii ci se indreptau spre gradinita, mi-am dat seama ca viitorul este aici si este tare innegurat de ceva nedeslusit de mintea mea,  deocamdata. Mai tarziu, in drumul spre casa, pasind la fel de atent pe zapada inghetata si murdara,  am inteles ca era umbrit de  dihania tehnologiei. Ca sa fac haz de necaz, mi-am zis ca, in conditiile astea, si la 70 de ani  am sa gasesc de lucru fara probleme.

Cateva momente mai tarziu, cand  m-am intrebat cu tristete ce va putea face educatoare cu acesti copii, dihania iar s-a aratat si totul s-a umbrit.  Cum vor mai fi incantati sa coloreze o floare intr-o carte de colorat?  Cum vor mai putea fi stimulati de banalul realitatii. Totul s-a innegurat de-a binelea cand m-am gandit cat de tristi vor fi parintii lor cand,  20 de ani mai tarziu,  vor fi anuntati de catre odrasle ca s-au casatorit in secret sau ca au o relatie cu sistemul de operare ca in filmul Her. Saracii parinti se asteaptau si se pregatisera pentru parteneri de acelasi sex, pentru casatorii in grup, dar nu pentru asa ceva.

La umbra demonului tehnologiei lumea nu arata chiar  ca in reclamele din preajma Craciunului. Atunci cand micii smartphonisti vor ajunge la maturitate ( vorba vine),  vor avea  drept prieteni personajele din jocurile si  filmele preferate,  sarind – pop-up- ca la comanda,  atunci cand doar cu gandul au fost chemate, holograme mai reale si mai interesante decat orice om in viata. Gandurile, patimile, dorintele se vor intrupa prin intermediul hologramelor,  instantaneu, mult mai terifinate decat Ispitirea Sfantului Anton de Dali. In schimb lumea reala va fi gri, plina de peisaje post-apocaliptice ca in Drumul De McCarty. Alergand doar dupa divertisment, vor uri tot ce este profund,  pentru ca ii nelinisteste,  ca in Fahrenheit  451. La fel ca acolo vor arde cartile de hartie, denuntand pe oricine le poseda. Altfel decat acolo,  vor accepta doar cartile electronice trecute prin cenzura si curatate de tot ceea ce, prin profunzime,  ar putea sa le mustre  constiinta. O mostra de cenzura ar arata cam asa:  Find and replaced Hristos cu domnul nostru Ford,  ca in Minunata lume noua a lui Huxley si toate crucile sa fie decapitate si sa ramana T-uri.

Traind intr-o lumea controlata prin frica si amenintarea terorismului, dar si sub terorismul mediatic, iesitul din casa  va fi interzis prin lege spre binele fericitilor cetateni ai lumii aflata sub stapanirea dihaniei tehnologiei. La ce bun sa mai iesi afara, cand ai Facebook de ultima generatie cu recunoastere faciala si ochelari virtuali.  Vor fi sarbatori speciale cand oamenii vor fi lasati sa iasa din casa si doar pe grupe prestabilite ca in Minunata lume noua – Alpha cu Alpha, Gama cu Gama, Epsilon cu Epsilon s.a.m.d.,  ca nu cumva sa se influenteze reciproc stricand acea armonie, mult hulita de Dostoievski, impusa prin intermediul algoritmului matematic.

Afara, in societate, in marile sarbatori, vor fi lasati sa iasa din casa doar cei pozitivi, care n-au fost gasiti vinovati de ganduri criminale de catre inteligenta artificiala ce detecteaza infractiunile inainte sa se intample,  ca in Minority Report. Pentru ca nu vor putea iesi din casa, toate cumparaturile si aprovizionarea se va face prin curier – masini Google fara sofer. Toate joburile vor fi la domiciliu sub monitorizare video 24h din 24h.  Toti vor fi inchisi in orase imense pline de beton si plastic, adevarate puscarii eludand aceasta senzatie doar prin aspectul futurist. Nimeni nu va avea voie sa treaca din jungla de beton in pustietatile verzi, vor fi opriti prin lege sa ajunga la pamant,  ca nu cumva sa devina autosuficienti, astfel vor fi  permanent dependenti de  micile ratii alimentare ale Statului- dumnezeu ca in Jocurile Foamei.

Comportamentul va fi ajustat de catre asistentul virtual prin intermediul unei  plasme la care privesti si esti privit exact ca in 1984 a lui Orwell. Coercitia se va aplica printr-un  tun acustic  care provoaca dureri insuportabile si chiar surzirea, asa cum a actionat politia americana in oraselul  Ferguson, impotriva manifestantilor si, apoi, bineinteles prin gazare-  prin fantele sistemului centralizat de aer conditionat. Pentru cazurile grave, un fel de Turcanu va intra pe usa la orice ora din zi si din noapte fiind repetat experimentul Pitesti, de data asta, fara ca nimeni sa afle, pentru ca totul se va desfasura in propria  locuinta. In final, vor sfarsii cu totii orbi de atata lumina artificiala si vor cauta sa emigreze in lumea virtuala, in Second Life sau chiar  trecand „ dincolo”, emigrand ca in Bantuitii lui Chuk Palahniuk, ajutati fiind de Echipele de Asistenta la Emigrare „ cu mitralierele lor albe si curate”