ECONOMISTUL AURELIAN DOCHIA: "Clienţii subsidiarelor greceşti de la noi ar putea acţiona pe fond psihologic"


     *  Cinteză: “Dacă subsidiarele greceşti de la noi vor avea nevoie de bani, le va împrumuta BNR, fără garanţii” 
*  Aurelian Dochia: “Băncile din Grecia sunt asaltate în mod continuu, întrucât în fiecare zi sunt retrageri masive de depozite”
Situaţia în care se află băncile din Grecia va avea o influenţă psihologică şi asupra clienţilor subsidiarelor greceşti din ţara noastră, este de părere economistul Aurelian Dochia.
Domnia sa ne-a declarat: “În principiu, instituţiile financiare elene nu au nicio legătură cu băncile de la noi care au acţionariat grecesc, întrucât acestea din urmă funcţionează în baza reglementărilor bancare româneşti. Însă este posibil ca oamenii să fie îngrijoraţi de situaţia din Grecia şi să acţioneze pe fond psihologic”.
Săptămâna trecută, în cadrul Conferinţei “Dezvoltarea României în noul context financiar european”, organizată de ziarul BURSA, Aurelian Dochia a subliniat că băncile din Grecia sunt asaltate în mod continuu, întrucât în fiecare zi sunt retrageri masive de depozite.
Ieşirile din depozitele băncilor elene s-au accelerat, la finalul săptămânii trecute, la peste un miliard de euro, revenind la cele mai ridicate valori zilnice din acest an, potrivit unor surse bancare.
În acest context, Aurelian Dochia a subliniat: “Instituţiile financiare greceşti sunt vulnerabile dacă nu va continua finanţarea ţării, Grecia fiind nevoită să scoată bani proprii, iar acesta este scenariul în care ţara va ieşi din Uniunea Monetară Europeană”.
Economistul opinează că, şi dacă în aceste zile, Grecia va face rost de bani, problema de fond nu se va rezolva: “Soluţia de fond pentru economia Greciei nu există”.
Eşecul negocierilor de la începutul săptămânii trecute din cadrul Eurogrupului a determinat creşterea presiunilor Germaniei asupra BCE pentru limitarea finanţării băncilor din Grecia prin intermediul ELA (Emergency liquidity assistance). Impunerea unei limite pentru programul ELA, derulat de BancaNaţională a Greciei sub supravegherea BCE, înseamnă împingerea băncilor greceşti “într-o criză de finanţare care va cere restricţionarea fluxurilor de capital, astfel încât să fie limitată retragerea depozitelor”.
Joi, publicaţia germană “Frankfurter Allgemeine Zeitung” (FAZ) anunţa că oficialii Băncii Centrale Europene s-ar simţi mai liniştiţi dacă Grecia va impune restricţii asupra mişcărilor de capital pentru contracararea retragerilor masive din depozitele instituţiilor financiare elene, după care purtătorul de cuvânt al Executivului, Gabriel Sakellaridis, a declarat, citat de Reuters, că un astfel de scenariu este “departe de realitate”, subliniind că Executivul elen nu ia în considerare introducerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital.
*  Radu Graţian Gheţea: “BNR este singura care se poate pronunţa în legătură cu riscurile băncilor cu acţionariat grecesc”
Subliniind că, potrivit informaţiilor BNR, băncile cu capital grecesc de la noi au o poziţie foarte solidă, Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), ne-a spus că Banca Naţională a României este singura care se poate pronunţa în legătură cu riscurile pe care le-ar putea avea instituţiile noastre financiare cu capital elen, în contextul situaţiei din Grecia.
Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul BNR , ne-a explicat că, şi în situaţia în care deponenţii şi-ar retrage banii din bănci, acestea din urmă nu ar avea probleme, întrucât media solvabilităţii acestora se ridică la 16%, în condiţiile în care pragul minim impus este de 8%.
Domnul Cinteză ne-a declarat: “Băncile noastre cu acţionariat grecesc nu vor avea nicio problemă. Sunt subsidiare şi funcţionează după regulamentele noastre. Însă, şi dacă băncile vor avea nevoie de lichiditate, le vom da noi, fără garanţii (n.r. BNR), în calitate de împrumutător de ultimă instanţă, pentru că avem de unde, ca urmare a nivelului ridicat de lichiditate. Nu va fi nevoie de niciun fond de garantare”.
Întrebat ce riscuri prezintă situaţia din Grecia asupra sistemului nostru bancar, Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Băncii Centrale, a răspuns, recent, că instituţiile bancare cu capital grecesc din ţara noastră sunt solide, bine capitalizate şi că sistemul va rezista la eventuale tulburări generate de situaţia financiară din Grecia.
Domnia sa a subliniat: “BNR are tot instrumentarul, dispune de seturi de proceduri şi instrumente ca să facă faţă cu brio unor eventuale tulburări de natură financiară pe piaţa grecească. Băncile din sistemul nostru bancar, în special cele cu capital grecesc, sunt bine capitalizate, au lichiditate bună, au o structură de active diversificate şi adecvate în raport cu necesităţile de a face faţă unor situaţii mai dificile. BNR dispune de un set de măsuri şi proceduri care, în parteneriat cu băncile care ar avea nevoie de un anumit sprijin, să poată fi pus în mişcare în vederea evitării oricăror tensiuni şi efecte nefavorabile în sectorul bancar românesc”.
Economistul Aurelian Dochia consideră că, întotdeauna, astfel de afirmaţii au o anumită limită: “Nimeni nu ştie ce se poate întâmpla după această limită. În cazul de faţă, există o doză de necunoscut, de risc”.
Yannis Stournaras, guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, a spus, citat de AFP, că băncile elene nu se vor confrunta cu deficit de lichiditate, în ciuda temerilor că divergenţele cu UE ar putea duce la ieşirea ţării din zona euro.
Primele patru mari bănci greceşti, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank, sunt prezente şi pe piaţa din ţara noastră.
Sistemul bancar românesc a înregistrat, în perioada 2009-2014, o pierderenetă de 1,6 miliarde de euro, potrivit BNR.
Florin Georgescu a subliniat că, în ciuda acestor pierderi din perioada post-criză, rata de solvabilitate a sistemului bancar s-a consolidat, ajungând la 17,3%, la finalul anului trecut.
“Aportul de capital adus de acţionarii băncilor autohtone în perioada 2009-2014 a fost de 1,8 miliarde de euro. Infuziile de capital au fost necesare pentru acoperirea pierderilor generate de exuberanţa în acordarea creditelor din perioada pre-criză”, a mai spus domnia sa.
Anul trecut, pierderile din sistemul nostru bancar s-au ridicat la 1 miliard de euro, după ce creditele neperformante au fost scoase din bilanţ şi provizionate, la cererea BNR.

 

sursa: bursa.ro