De ce emanciparea femeii afectează familia


Trebuie să fiu clar de la început. Sunt de acord cu faptul că femeile TREBUIE să aibă aceleași drepturi ca bărbatul. Diferența de sex nu are nici o legătură cu faptul că suntem cu toții oameni și părți egale ale aceleiași societăți. La ce mă refer eu este ceva cu mai mult substrat.

Astăzi facem mai multă școală ca acum câțiva ani pentru a ne asigura un viitor de succes. Și astfel intrăm în câmpul muncii pe la vârsta de 24 de ani, unii chiar mai devreme. După aceea suntem în căutarea unui serviciu satisfăcător profesional și financiar, lucru greu de găsit. Dedicăm ore în plus unui program care oricum se termină spre seară pentru a urca o scară ierarhică invizibilă cu prospecte de succes promise dar niciodată garantate. Luăm credite pentru casă și mașină sperând că munca depusă pentru alții le va acoperi cât mai curând. Vedem soarele încă pe cer după terminarea programului doar în jumătate din an, vara.

Dacă în toată această frenezie avem norocul să găsim pe cineva care să ne fie aproape, este un lucru extraordinar. Și chiar așa, căsnicia este pe locul doi, trei sau patru după muncă, credite sau vacanțe în locuri exotice. Suntem mult mai cerebrali și analizăm mult mai mult persoana de lângă noi, găsim mai repede și mai ușor defecte, ne uităm tot mai des în jurul nostru gândindu-ne: “Pot să găsesc pe cineva mai bun…”.

Și uite așa ne trezim la 30+ de ani necăsătoriți, sau chiar singuri, fără a avea încrederea că putem întemeia și susține o familie. Lucru cât se poate de greșit. Această neîncredere acoperă mai degrabă o frică.

Toate aceste lucruri creează pentru femei o întârziere foarte importantă, iar ceasul biologic nu poate fi amânat. Așa am ajuns să ne obișnuim cu ideea că tinerele familii nu pot concepe a avea mai mult de un copil, dacă decid să-l aibă și pe acela. Că asta ne creează o problemă și mai gravă pe termen lung, o știm deja.

Hai să privim acum lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Până nu demult femeile erau stâlpul familiei. Chiar dacă bărbatul aducea bani în casă, femeia era cea care creștea copiii, îi hrănea, îngrijea, le oferea cei șapte ani de acasă, se asigura că sunt în siguranță și că nu umblă prin cercuri dubioase. Desigur, asta nu înseamnă că erau casnice. Nici vorbă! Până acum câțiva ani programul de muncă se încheia la ora 15:00, ceea ce însemna că, după școală, copilul stătea doar câteva ore singur înainte să ajungă mama acasă. Nu se stătea peste program, decât în cazuri excepționale, iar serviciul era tratat ca atare. Adică un mijloc de a produce un venit decent. Opt ore de muncă, opt ore pentru viața personală, opt ore pentru odihnă. În fiecare zi.

Astăzi mama vrea să aibă mai întâi o carieră și un salariu care să acopere costul bonei, mâncării cumpărate/comandate, curățătoriei și a cadourilor care să acopere lipsa ei de acasă. O tânără mamă nu ar trebui să fie obligată să își lase bebelușul de câteva luni acasă pentru a se întoarce la birou. Nu e normal să fie așa.

Mama de carieră ≠ Mama de acasă

Femeile care nu vor carieră, vor doar să câștige un salariu decent. Trebuie să se lupte cot la cot cu cei care caută același lucru, bărbați sau femei, dacă vor să aibă un job sau un salariu decent. Și asta nu este tocmai bine. Societatea ar trebui să vină în sprijinul femeilor, familiilor și mai ales copiilor.

Femeile nu ar trebui să militeze pentru aceleași drepturi cu bărbatul, ar trebui să militeze pentru drepturi de mamă. O tânără mamă ar trebuie să aibă dreptul să lucreze 4-6h/zi și să fie plătită pentru 8h/zi pentru a se putea întoarce mai repede acasă să își poată crește copilul. Ar trebui să poată sta acasă cel puțin un an după naștere pentru a-i oferi copilului atenția necesară, fără a fi obligată să aleagă între locul de muncă și copil. Ar trebui chiar să aibă prioritate de angajare. Teoretic lucrurile acestea există. În viața reală, tânăra mamă e o pacoste pentru angajator și e tratată ca atare.

În timp ce în România alocația unui copil ajunge la 84 de lei (adică 18,94 euro), în Franța, Germania, Belgia, Irlanda sau Luxemburg acest drept poate ajunge și la 400 euro/lună, în cazul celor cu doi, sau chiar trei copii . Nu mai zic de cei peste 900 euro pe care în Franța, o tânără mamă îi primește ca ajutor la naștere, bineînțeles dacă dovedește că a trecut printr-o examinare medicală în primele 14 săptămâni de sarcină. Iar ajutorul pentru adoptarea unui copil ajunge și la 1855 euro. Să mai continui?

Acum înțelegeți de ce familiile sunt mai numeroase în țările vestice? Dintr-un singur motiv: susținerea natalității este prioritate zero!

Dacă emanciparea femeii înseamnă o carieră abruptă, societatea noastră nu poate supraviețui. Și asta pentru că pur și simplu nu vom avea urmași care să ne plătească pensiile. În cel mai bun caz ne vom înmulți cu copii crescuți de bone sau bunici care ne vor educa viitorul cu lecții din secolul trecut.

De aceea, propun să tratăm femeia ca pe o mamă, nu ca pe un bărbat de carieră. E o chestiune de supraviețuire, nu de feminism.

 

sursa: cavaleria.ro