Omenirea in goana dupa profit sau cum sa sari cu 200 km la ora intr-o prapastie.


drum

In urma cu cateva zile am fost la un magazin de bricolaj. Era spre seara, magazinul era aproape de inchidere si, in timp ce incarcam in masina „ marfa” – cumparasem, culmea, pamant, m-am trezit admirand cerul. In parcarea betonata, goala, la marginea Bucurestiului, privind cerul infrumusetat de culorile asfintitului de soare, am  avut senzatia puternica ca lumea inca este frumoasa, ca a fost creata atat de frumos si noi am facut-o urata si, de fapt,  uratul in lumea asta este creat doar de noi.  Ganditi-va doar la  turnul Eiffel  si la un  stejar  dominand o campie.

In timp ce paraseam cu masina campul imens de  beton, avand in portbagaj doi saci mari de pamant, ma intrebam cum naiba a ajuns lumea atat de ahtiata dupa bani, dupa betoane, e-uri , cipuri si microcipuri si alte chestii care au la baza superioritatea tehnologiei asupra viului.

Flash: Ma vedeam stand la coada, la baza arborelui de fier ce domina Parisul,  alaturi de foarte multi turisti americani.

Flash: Ma vadeam stand pe o campie si privind nauc un stejar imens ce trona in mijlocul peisajului, de parca era stapanul lumii.

Cum naiba am ajuns in halul asta?

Doua scamatorii care au dus lumea mai aproape de sfarsit cu vreo doua secole:

Prima – Scamatoria prin care occidentalul cu ajutorul  tehnicii  a reusit sa convinga orientalul de superioaritatea culturii occidentale

A doua – Taranul s-a lasat prostit de iluzia ca viata la oras este raiul visat de orice om si a plecat din batatura lui ca sa stea cocotat intr-o cutie de beton.

Daca nu am fi crezut in aceste scamatorii, am fi ajuns in punctul asta al istoriei mult mai tarziu. Daca ne-am fi opus si n-am fi pus umarul, creduli, la toata constructia asta fantasmagorica a civilizatiei tehnologice.

Dincolo de aceste doua greseli,  sta, mai presus de toate, o anumita caracteristica a  naturii umane cazute –  competitivitatea trisorului.  Competitivitatea omului fara Dumnezeu.

Cine este omul competitiv si fara Dumnezeu ? – businessman-ul.

Spuneti-mi cum poate fi omul de astazi  competitiv si corect in acelasi timp, fara Dumnezeu, fara morala, fara reguli. Cine il va opri cand va trisa? Cine ii va spune mergi inapoi la linie ca ai plecat prea devreme, nu o lua pe scurtatura? Cine? Nimeni. Oponentul nu este credibil, deci nu o poate face. El singur nu o va face, desi se minte pe sine  si isi minte si oponentul ca isi va recunoaste nedreptatea atunci cand o va comite.

In competitia oamenilor fara Dumnezeu totul este permis. Invingatorul ia tot.

Omenirea a ajuns in stadiul asta de animalitate, de irationalitate economica din cauza  celor care au trisat  ca sa fie „competitivi”. Au trisat si i-au smintit pe toti si intregul cadru economic  a devenit un concurs la care participa doar trisorii. Ceea ce ma ingrijoreaza teribil este ca trisorul asta este si un tip foarte orgolios si competitivitatea lui merge pana la sinucidere.

Practic lumea arata ca un concurs intre niste  asa zisi afaceristi, intre niste  descreierati, criminali, mafioti, toti imbracati la costume, cu diplome false obtinute la cele mai tari universitati din lume. Acesti descreierati  sinucigasi in costume, care conduc lumea, sunt organizati in grupuri de investitii ce controleaza cam tot ce misca,  de la industria farmaceutica la industria de armament si de la industria de benzi desenate la pampersi, sunt de multe ori in competitie si lupta lor este atat de acerba incat nu mai tin cont de nicio regula.

In plus au talentul lui Dorel in rezolvarea problemelor planetei: De fiecare data cand incearca sa repare ceva fac o belea mai mare decat problema pe care incercau sa o remedieze.

Pentru a depasi dificultatile din industria miniera businessman-ul a inventat dinamita si apoi a inceput sa demoleze cam tot ce i-a stat in cale.

 

Pentru a depasi criza petrolului a inceput sa foloseasca energia atomica si acum plimba deseuri radioactive extrem de periculoase de colo-colo, pentru ca nu s-a gandit inca de la inceput ce sa faca cu ele. Partea si mai proasta este ca  trebuie sa le plimbe inca vreo cateva mii de ani pana ajung sa fie pe jumatate  periculoase.

 Pentru a evita criza alimentara au inceput sa se foloseasca pesticide si pamantul s-a dus naibii de tot de nu se mai poate face nimic pe el, in plus de asta au inceput sa moara albinele si asta ar putea sa duca la sfarsitul vietii pe pamant,  dupa cum spunea  si Einstein.

 Pentru a avita criza gazelor se extrag gaze de sist si se pare ca daca nu murim sub casele daramate o sa murim band apa otrovita, scotand foc pe nas ca balaurii.

 Pentru a evita poluarea masiva a planetei am inceput sa folosim din ce in ce mai mult  combustibil pe baza de etanol si se pare ca o sa murim de foame la volanul unui jeep ce consuma 20 de  l la suta de km.

 Am inventat telefonul si ne ardem creierul de parca am avea capul bagat intr-un cuptor cu microunde.

 Am investit in medicina atat de mult incat am ajuns sa eradicam destul de multe boli, atat de multe ca baietilor „ competitivi” a inceput sa le para rau si au inceput sa inventeze boli noi.

 Am investit atat de mult in „educatia cu ajutorul tehnologiei” incat copiii nostri stiu sa descarce un film de pe net la 5 ani dar nu stiu sa citeasca o carte la 15 ani.

Imaginati-va gastile astea, fiecare in cate o masina sport pe un drum care duce spre o prapastie. Ii puteti spune prapastie , v-o puteti imagina  cum vreti simobolic, sau fizic, ii puteti spune iad, sfarsitul lumii sau hau.  Masinile gonesc cu o viteza infernala, fiecare masina trage dupa ea o tara, un continent sau o anumita regiune geografica. Nimeni nu poate incetini, ar fi cea mai mare crima din perspectiva omului competitiv.  Fiecare grup spera ca luand un avans important sa ajunga la linia de sosire care este marcata de marginea prapastiei si in felul asta sa iasa castigator fara sa-si primejduiasca viata. Competitia este acerba si perspectiva unui avans atat de mare pare iluzoriu. Omenirea este trasa in aceasta competitie cu sau fara voia ei.

Solutia ar fi sa franam, dar nu ne sta in putere, nu noi suntem la volan, la pedale. Viteza este infernala –  ne indreptam cu 200 km pe ora direct spre prapastie

Nu ne mai ramane decat sa  sa ne decuplam de la aceste grupuri sau sa sarim din mers. La viteza asta orice am face o sa ne cam usture fundul , dar este singura posibilitate de supravietuire.

Trebuie sa iesim din competitia asta, din  goana asta  nebuneasca dupa profit. Sa ne tragem sufletul putin, pana o sa se intoarca invingatorul  cursei si are sa ne fericeasca in noul gulag super–digitalizat.