Economia mondială este la doar un şoc depărtare de un nou dezastru economic


economie-China-ww

Lumea  se îndreaptă spre un nou dezastru economic provocat de datoriile prea mari, zona euro şi China fiind la doar un şoc distanţă de o nouă criză, potrivit unei firme de consultanţă de top condusă de foşti economişti ai Băncii Angliei, scrie The Telegraph.

Volatilitatea redusă din prezent maschează riscuri sistemice pentru sistemul financiar global, arată firma Fathom Consulting. Un şoc determinat de creşterea preţului petrolului ar fi suficient pentru a duce economia Chinei la o „aterizare forţată“, având în vedere încetinirea ritmului de creştere economică, prăbuşirea preţurilor locuinţelor şi cumularea unui volum uriaş de credite neperformante, explică Danny Gabay, directorul Fathom.

Acesta face o paralelă între China de azi şi America din 2006, când mai multe gospodării au început să intre în incapacitate de plată a creditelor ipotecare „subprime“, dar autorităţile au bagatelizat impactul acestora asupra economiei globale. Gabay spune că un salt al preţului petrolului la 150 de dolari pe baril de la nivelul actual de aproximativ 105 dolari ar şterge aproximativ două puncte procentuale din creşterea economică a Chinei. „Anumite pieţe ne îngrijorează. China este în prim-plan“, spune analistul.

Fathom notează că nivelul ridicat al împrumuturilor neperformante din zona euro reprezintă o ameninţare pentru blocul de 18 state, în timp ce un euro puternic şi reducerea creditării în sectorul privat ar împinge zona euro în deflaţie în următoarele 12 luni.

Charles Goodhart, consultant economic la Morgan Stanley şi fost membru al consiliului de politică monetară al Băncii Angliei, compară evaluarea realizată de Fathom a riscurilor globale cu ideile economistului american Himan Minski, care credea că „stabilitatea este destabilizatoare“ şi că sistemul financiar global în sine ar putea da naştere unor şocuri din cauza tendinţei investitorilor de a deveni mai puţin prudenţi după o vreme.

Atunci când există atât de multă stabilitate, mai ales când randamentele sunt foarte mici, toată lumea caută randamentul şi îşi asumă poziţii din ce în ce mai riscante. Dar când se sparge bula vin problemele serioase“, avertizează Goodhart.

Gabay spune că oferta în exces din China înseamnă că preţurile locuinţelor sunt în scădere. „Vedem foarte clar o paralelă între China din prezent şi America din 2006“, explică Gabay.

„Sistemul nu este făcut să reziste la scăderea preţurilor locuinţelor. Poate că este capabil să reziste atunci când locuinţele au preţuri scăzute, dar nu are nicio modalitate de a lupta cu scăderea preţurilor locuinţelor. Şi acest lucru ne creează îngrijorări serioase“, spune el.

Firma de consultanţă se îndoieşte de veridicitatea ratei oficiale a împrumuturilor neperformante din sistemul bancar chinez, care este aproape de zero. „Lucrurile arată destul de rău“, avertizează Gabay. „Atunci cândcriza bancară japoneză a atins vârful, nivelul creditelor neperformante era de aproximativ 20% din PIB. Noi estimăm că nivelul din China este de aproximativ 17%“.

Goodhart crede că „datorită experienţei remarcabile în gestionarea succesului“ pe care o are Beijingul, China va fi capabilă să evite o nouă criză.

Totuşi, economistul mai spune că autorităţile chineze s-ar putea să nu fie dispuse să susţină întregul sistem bancar în eventualitatea unei crize pentru că acest lucru ar putea transmite un semnal că statul este pregătit să accepte pierderile la scară largă.

„Mulţi spun că autorităţile îşi permit să salveze întregul sistem şi că nu există motive de îngrijorare. Dar cred că ar fi foarte naiv ca oamenii să creadă că prăbuşirea Lehman Brothers a avut loc pentru că americanii nu şi-au permis să o împiedice. Evident că şi-au permis, dar pur şi simplu nu au făcut-o“.

El mai spune că se aşteaptă la o aterizare uşoară a economiei chineze, dar că există un risc foarte mare să nu poată fi evitată o criză bancară. „(Chinezii – n.red.) nu sunt supraoameni şi există foarte mulţi bani neperformanţi“.

Aşteptările Fathom sunt ca inflaţia din zona euro să coboare „sub zero în termen de un an“, iar inflaţia de bază, care exclude produsele cu preţ volatil, precum alimentele sau energia, să fie „cu mult sub acest nivel“.

Gabay se aşteaptă ca multe din ţările din zona euro să treacă prin deflaţie. „Şi credem că acest lucru va forţa până la urmă lansarea programului de relaxare cantitativă“.

sursa: zf.ro