Dupa o scurta pauza pentru reinarmare se astepata ca razboiul din Ucraina sa escaladeze


1406461817249_wps_8_Ukraine_s_President_PetroMediafax.ro: Poroşenko: Ucraina este pregătită să se apere militar, dacă procesul de pace va eşua

Ucraina este pregătită să se apere prin mijloace militare, dacă procesul de pace cu separatiştii proruşi va eşua, a declarat duminică preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, într-un interviu pentru posturi de televiziune ucrainene, relatează AFP.

 

“Trebuie să consolidăm liniile noastre de apărare, să întărim armata”, a adăugat Poroşenko, evocând în acest scop achiziţia unor “echipamente” de la partenerii occidentali.

“Trebuie să ne dotăm cu toate cele necesare: echipamente de supraveghere, radare”, a adăugat preşedintele ucrainean.

În cursul unei vizitei a lui Poroşenko în Statele Unite, Casa Albă a anunţat deblocarea unui ajutor în valoare de 46 milioane de dolari pentru echipamente şi instruirea forţelor ucrainene.

 

Administraţia preşedintelui american Barack Obama a respins ideea de a livra arme Ucrainei şi a apreciat că acest fapt “nu va permite să fie schimbat echilibrul de forţe faţă de separatişti”.

Poroşenko s-a referit, de asemenea, la întâlnirile sale cu omologul său rus, Vladimir Putin, apreciind că “fără aceste întâlniri, nu ar exista procesul (de pace) actual”.

În acest context, Kremlinul a apreciat anterior că Poroşenko a “început să înţeleagă” că nimeni nu are nevoie de acţiuni militare, însă cei care fac parte dintr-un “partid al războiului” sunt în continuare influenţi.

Potrivit Kremlinului, autorităţile de la Kiev şi separatiştii au ajuns în situaţia care a fost la începutul acestui an, însă “războiul s-a soldat cu mii de morţi, răniţi şi mii de refugiaţi ucraineni”.

Administraţia de la Kiev şi liderii rebelilor proruşi au semnat, vineri seară, un memorandum care prevede o serie de măsuri pentru detensionarea crizei, inclusiv crearea unei zone demilitarizate pe linia frontului separatist.

Sâmbătă, Kievul a eliberat 38 de insurgenţi proruşi în schimbul unui număr egal de militari ucraineni capturaţi de rebeli.

 

Rusia ia notă de semnalele neprietenoase de la Washington din timpul vizitei lui Petro Poroşenko

Rusia a luat notă de toate semnalele neprietenoase, inclusiv cele care au vizat Moscova, din timpul vizitei preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko la Washington, a declarat duminică adjunctul Ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov.

 

“Regretăm că există cercuri de influenţă care lucrează împotriva tendinţei de stabilizare într-un mod ferm”, a declarat el, relatează Itar-Tass, în pagina electronică.

“Dacă luăm acordurile de la Minsk încheiate de Grupul de Contact (privind Ucraina) şi le comparăm cu declaraţiile auzite de la Washington când Poroşenko a fost acolo, un cititor imparţial nu poate decât să fie nedumerit”, a declarat diplomatul.

“Este ciudat că tendinţele pozitive ce nu pot fi negate sunt ignorate pe deplin de o mulţime de politicieni de rang înalt şi oameni de stat, care au făcut declaraţii la Washington despre criza ucraineană atunci când a fost acolo Poroşenko”, a declarat el.

 

“Cei care în mod ipocrit fac apel la normalizarea situaţiei împiedică acest proces – aşa aş caracteriza un număr de semnale auzite de la Washington când preşedintele ucrainean a fost în vizită în Statele Unite”, a declarat Riabkov.

La 5 septembrie, Grupul de Contact trilateral privind Ucraina (Rusia, Ucraina, OSCE) şi reprezentanţii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk au ajuns la un acord de încetare a focului în estul Ucrainei. Vineri, grupul a semnat un memorandum care subliniază parametrii implementării armistiţiului prevăzut de Protocolul de la Minsk din 5 septembrie.