Tag Archives: Salarii

Romanii au votat si s-au eliberat, iar acum se va ocupa FMI-ul de bunastarea lor

Capital.ro: Scenariul dezastrului bugetar din 2008 se repetă. FMI reintră în scenă, urmând negocieri foarte dure   IMPACT Scenariul dezastrului bugetar din 2008 se repetă, pâstrând desigur proporţiile. Aceeaşi reţetă – umflarea cheltuielilor sociale în campanie – a fost aplicată fără resurse credibile de plată, într-un context internaţional fragil. FMI reintră în scenă, urmând negocieri foarte dure După cascada de promisiuni revărsată asupra tuturor categoriilor sociale dependente de bugetul naţional, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a vorbit, prin vocea reprezentantului său în România, Guillermo Tolosa. „A existat un efort considerabil pentru

Realitatea tristă a salariilor din România: Oficial, peste 3 milioane de angajați câştigă maximum 1.000 lei lunar

Mai mult de jumătate dintre românii care lucrează legal au venituri nete din contractele muncă de cel mult 1.000 lei pe lună. Concluzia se desprinde din analiza datelor publicate de Ministerul Muncii. Potrivit acestora, o treime dintre salariaţi obţine cel mult 850 lei net. Fie că sunt angajaţi cu contracte de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial de lucru, românii au, cel puţin oficial, câştiguri foarte mici. Statisticile Ministerului Muncii arată că peste două treimi dintre salariaţii cu

Cat castiga o familie din Romania si pe ce se duc banii

In primul trimestru din 2014, familiile din Romania au obtinut, in medie, venituri in valoare de 2.477 de lei. Cea mai mare parte din aceasta suma a fost cheltuita pe mancare si bunuri nealimentare. “Potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, in trimestrul I 2014, veniturile totale medii lunare au reprezentat, in termeni nominali, 2.477 lei pe gospodarie si 928 lei pe persoana. Veniturile banesti au fost, in medie, de 2.034 lei lunar pe gospodarie (762 lei pe persoana), iar veniturile